Dictionar

epicen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicène, lat. epicoenus, gr. epikoinos)

1. (despre substantive nume de ființe) care are o formă unică pentru masculin și feminin.
 

epicentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épicentrique)

1. referitor la epicentru.
 

epicentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicentre)

1. regiune de pe suprafața Pământului deasupra focarului, centrului unui cutremur sau al unei explozii nucleare.
 

anaseism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.
 

anecdotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anecdotique)

1. adj. cu caracter de anecdotă.
2. s. f. schema desfășurării epice a unei povestiri, a unui film etc.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

epicentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épicentrique)

1. referitor la epicentru.
 

epiciclu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicycle)

1. cerc care se rostogolește fără să alunece în exteriorul și în planul unui cerc de bază fix; (îvr) epicerc.
2. mic cerc aparent descris de un astru în timp ce centrul său descrie el însuși un alt cerc mult mai mare (deferent).
3. (geol.) ciclu de eroziune întrerupt înainte de a se fi realizat complet.
 

epos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Epos, gr. epos)

1. epopee.
2. povestire, narațiune.
3. ansamblul principalelor motive epice proprii unei culturi.