Dictionar

claviatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Klaviatur)

1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
 

anemocord

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anémocorde)

1. instrument muzical cu claviatură, la care sunetele sunt produse prin intermediul unui curent de aer care lovește corzile; armoniu cu corzi.
 

armoniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonium, germ. Harmonium)

1. instrument muzical cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de ancii metalice puse în vibrație de un burduf acționat prin pedale.
 

celestă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. celesta, fr. célesta)

1. instrument muzical de percuție cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn.
 

clavecin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavecin)

1. vechi intrument muzical cu coarde metalice și claviatură, asemănător pianului; cembalo, clavicembal.
 

CLAVI- (1)

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. clavi-, cf. lat. clavis „cheie”)

1. „claviatură, închis”.
 

clavicord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clavicorde)

1. vechi instrument cu claviatură și coarde lovite, strămoșul pianului.