Rezultate secundare (Sunetul):
Acorda
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accorder, lat. accordare)
1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
Alfa 1
Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr., gr. alpha)
1. prima literă a alfabetului grecesc (α, Α), corespunzând sunetului a.
2. ~ şi omega = începutul şi sfârşitul.
3. (fiz.) particulă ~ = particulă din doi protoni şi doi neutroni; radiaţie ~ = radiaţie din particule alfa.
Ambitus
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Ambitus, lat. ambitus)
1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor).
Ambușură
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. embouchure)
1. (muz.) partea superioară a unui instrument de suflat care se pune în gură pentru a produce sunetul; muștiuc.
Anecoid, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anéchoïde)
1. (despre încăperi, spaţii) lipsit de ecou.
2. se spune despre un loc care nu produce ecou și ai cărui pereți absorb sunetul sau undele electromagnetice (ex. cameră ~ă).
Armonică
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Harmonika, it. armonica)
1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibraţia unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual.