Dictionar

acorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)

1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
 

afon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

1. (și s. m. f.) care suferă de afonie.
2. care n-are voce sau simț muzical.
3. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă.
 

bending

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bending)

1. alternarea arcușului cu ciupirea coardelor (la contrabas).
 

cordită 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chordite)

1. inflamație a coardelor vocale.
 

cordopexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chordopexie)

1. fixare prin operație a coardelor vocale la cartilajul tiroid.
 

diplofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diplophonie, cf. grec. diploos „dublu” + phone „voce”)

1. (med.) emisiune de două tonuri ale vocii, datorită unei tensiuni inegale a coardelor vocale; voce bitonală.