OK
X
atribui
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. attribuer, lat. attribuere)
1.
a
acorda,
a
conferi.
2.
a
repartiza.
3.
a
pune
pe
seama
cuiva.
autoatribui
Parte de vorbire:
vb. refl.
Etimologie: (auto1- + atribui)
1.
a-și
atribui
sieși.
2.
a-și
atribui
singur
ceva
(cum
ar
fi
o
sarcină).
abație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. abbazia)
1.
instituție
religioasă,
cu
statut
special,
condusă
de
un
abate
sau
de
o
abatesă
și
care
depinde
de
un
episcop
sau
direct
de
Papă.
2.
mănăstire
catolică
cu
proprietăți
și
venituri
condusă
de
un
abate.
3.
mănăstire
catolică
unde
se
află
această
instituție.
4.
stăreție.
5.
titlu
cu
domeniu
ecleziastic
atribuit
unui
abate.
abracadabra
Parte de vorbire:
interj., s.
Etimologie: (fr., it. abracadabra)
1.
interj.
cuvânt
cabalistic
căruia
ocultiștii,
gnosticii
etc.
îi
atribuiau
puterea
magică
de
a
vindeca
anumite
boli.
2.
s.f.
îngrămădire
de
cuvinte
fără
sens.
absolutiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. absolutiser)
1.
a
atribui
unui
fapt,
unei
idei
o
valoare
absolută.
2.
a
considera,
în
mod
greșit,
o
latură
a
unui
lucru
ca
o
entitate
de
sine
stătătoare,
rupând-o
de
complexul
căreia
îi
aparține.
acorda
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. accorder, lat. accordare)
1.
a
da;
a
concede;
a
atribui.
2.
a
stabili
un
acord
(4)
între
cuvintele
unei
propoziții.
3.
a
da
coardelor,
sunetului
unui
instrument
muzical
un
anumit
ton.
4.
a
sintoniza.
acuză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. accusa)
1.
faptul
prin
care
se
atribuie
cuiva
o
culpă;
învinuire,
acuzare.
adjudeca
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat. adiudicare după fr. adjuger)
1.
tr.
(jur.)
a
atribui
(un
bun)
aceluia
care
oferă
mai
mult
în
cadrul
unei
licitații
publice.
2.
refl.
a-și
atribui,
a-și
lua
ceva.