expeditiv, -ă
Parte de vorbire: adj. (adesea adv.)
Etimologie: (fr. expéditif)
Etimologie: (fr. expéditif)
1. (despre oameni) care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gânduri; iute, prompt.
2. (prin ext.) (despre un lucru, mijloc folosit etc.) care permite realizarea rapidă, eficientă.
3. (despre oameni) care tratează superficial lucrurile.
4. (despre fenomene, procese etc.) care se produce cu repeziciune.
5. (var.) (înv.) espeditiv.