Dictionar

comunicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. communicable, lat. communicabilis)

1. care poate fi comunicat, pe care îl putem comunica; care se poate face cunoscut oral sau prin scris.
2. care poate fi transmis printr-un mijloc de comunicare.
3. (antonime) necomunicabil, incomunicabil.
 

comunicabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communicabilité)

1. calitatea, starea a ceea ce este comunicabil.
 

excomunicabil

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. excommunicabilis)

1. care merită să fie excomunicat.
2. făcând excomunicarea posibilă sau adecvată.
 

comunicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. communicable, lat. communicabilis)

1. care poate fi comunicat, pe care îl putem comunica; care se poate face cunoscut oral sau prin scris.
2. care poate fi transmis printr-un mijloc de comunicare.
3. (antonime) necomunicabil, incomunicabil.
 

comunicabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communicabilité)

1. calitatea, starea a ceea ce este comunicabil.
 

incomunicabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. incommunicabilité)

1. caracterul a ceea ce este incomunicabil.
2. incapacitatea de a comunica (cu alte persoane).
 

necomunicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + comunicabil)

1. care nu poate fi comunicat, transmis; intransmisibil.
2. care nu poate fi împărtășit nimănui.
3. inexprimabil, incomunicabil.