OK
X
fabula
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. fabuler)
1.
a
imagina,
a
povesti
fapte,
întâmplări
fantastice.
fabulă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. fabula)
1.
specie
a
genului
epic,
alegorică,
(în
versuri),
în
care
sunt
satirizate
anumite
moravuri
și
deprinderi,
prin
procedeul
personificării
animalelor
sau
lucrurilor.
2.
scurtă
narațiune
la
care
participă
animale
personificate.
3.
subiectul,
textura
unei
scrieri
literare.
4.
povestire
în
care
nu
se
poate
deosebi
realul
de
invenție,
de
născocire.
confabula
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. confabulare)
1.
(glumeț)
a
conversa,
a
pune
la
cale.
fabulație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fabulation, lat. fabulatio)
1.
prezentare
a
unor
fapte
sau
întâmplări
imaginare
drept
reale
sau
posibile;
(p.
ext.)
minciună.
2.
povestire
alegorică.
3.
afabulație.
fabulatoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. fabulateur, lat. fabulator)
1.
referitor
la
fabulație;
care
fabulează.
microfabulă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (micro- + fabulă)
1.
poveste
alegorică
foarte
scurtă,
cel
mai
adesea
în
versuri,
care
servește
la
ilustrarea
unui
adevăr
moral;
fabulă
scurtă.
afabulație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. affabulation, lat. affabulatio)
1.
ansamblul
faptelor,
episoadelor
care
constituie
acțiunea
unei
opere
literare;
fabulație
(3).
2.
morala
unei
fabule.
confabulație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. confabulation, lat. confabulatio)
1.
(glumeț)
conversație
lungă
și
intimă.
2.
tulburare
de
memorie
constând
din
reproducerea
unor
evenimente
imaginare,
bizare
sau
contradictorii.
3.
fabulație
delirantă.
fabulatoriu, -ie
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. fabulateur, lat. fabulator)
1.
referitor
la
fabulație;
care
fabulează.
fabulație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fabulation, lat. fabulatio)
1.
prezentare
a
unor
fapte
sau
întâmplări
imaginare
drept
reale
sau
posibile;
(p.
ext.)
minciună.
2.
povestire
alegorică.
3.
afabulație.
microfabulă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (micro- + fabulă)
1.
poveste
alegorică
foarte
scurtă,
cel
mai
adesea
în
versuri,
care
servește
la
ilustrarea
unui
adevăr
moral;
fabulă
scurtă.
MITO- (2)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (lat., gr. mythos „povestire, legendă”)
1.
„mit,
legendă,
fabulație,
minciună”.