Dictionar

ghiont

Parte de vorbire:  s.m., s.n.  
Etimologie: (necunoscută)

1. lovitură dată cu pumnul sau cu cotul.
2. lovitură ușoară prin care se face semn cuiva.
3. pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva.
4. (reg.; glumeț; la plural) sarmale.
5. (var.) giont
 

ghiontac

Parte de vorbire:  s.n. (reg.)  
Etimologie: (ghiont + -ac)

1. îmbucătură mare înghițită repede.
 

ghionti

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (v. ghiont)

1. tr. a da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti.
2. refl. a face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva).
3. (var.) a (se) ghiontui.
 

ghiontire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. ghionti)

1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; îmboldire, îmbrâncire, lovire.
 

ghiontit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (v. ghionti)

1. adj. lovit cu pumnul; îmbrâncit, îmboldit.
2. s.n. faptul de a (se) ghionti; ghiontire.
 

ghiontui

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (ghiont + -ui)

1. a(-și) da ghionți; a (se) îmbrânci.
2. (var.) a (se) ghionti.
 

ghiontuială

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ghiontui + -eală)

1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; ghiontire.
 

ghiontuială

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ghiontui + -eală)

1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; ghiontire.
 

ghiont

Parte de vorbire:  s.m., s.n.  
Etimologie: (necunoscută)

1. lovitură dată cu pumnul sau cu cotul.
2. lovitură ușoară prin care se face semn cuiva.
3. pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva.
4. (reg.; glumeț; la plural) sarmale.
5. (var.) giont
 

ghiontui

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (ghiont + -ui)

1. a(-și) da ghionți; a (se) îmbrânci.
2. (var.) a (se) ghionti.
 

ghionti

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (v. ghiont)

1. tr. a da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti.
2. refl. a face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva).
3. (var.) a (se) ghiontui.
 

ghiontire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. ghionti)

1. acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei; îmboldire, îmbrâncire, lovire.
 

ghiontit, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (v. ghionti)

1. adj. lovit cu pumnul; îmbrâncit, îmboldit.
2. s.n. faptul de a (se) ghionti; ghiontire.