Dictionar

seismic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. séismique)

1. referitor la seisme, provocat de seisme.
2. zonă ~ă = regiune în care cutremurele de pământ sunt frecvente și puternice; stație ~ă = stație cu aparatură pentru înregistrarea seismelor; prospecțiune ~ă = seismometrie.
 

seismicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. séismicité)

1. grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o anumită zonă.
 

anaseism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana- + seism)

1. undă seismică a cărei primă deplasare se produce dinspre epicentru spre exteriorul regiunii respective.
 

aseismic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aséismique)

1. (seismologie) lipsit de fenomene seismice; care este lipsit de cutremure.
2. (seismologie) califică mișcarea de alunecare a faliei care nu produce niciun șoc seismic.
 

aseismicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aséismicité)

1. absență a fenomenelor seismice.
 

geofon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. géophone)

1. aparat electroacustic folosit pentru recepționarea undelor sonore în prospecțiunile geofizice; seismograf utilizat în prospecția seismică.
2. aparat acustic folosit la detectarea pierderilor de apă din conductele îngropate.
 

macroseism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. macroséisme)

1. mișcare seismică de mare intensitate.
2. (anton.) microseism.
 

seismicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. séismicité)

1. grad de frecvență și de intensitate a oscilațiilor seismice dintr-o anumită zonă.