Dictionar

bizantinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byzantinisme)

1. caracter, influență bizantină (în arhitectură, ornamentație).
2. stil specific culturii și artei, modului de viață și mentalității din Imperiul Bizantin; mod de a acționa prin corupție, dezordine (politică) și intrigă.
3. predilecție pentru disputele subtile și inutile.
 

bizantinist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. byzantiniste)

1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.
 

bizantinistică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Byzantinistik)

1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.
 

bizantiniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (bizantin + -iza)

1. a imita arta bizantină.
2. a recurge la subtilități și pedanterii în purtare.
 

bazileu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. basileus)

1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împărații bizantini și de regii persani până la cucerirea arabă.
 

bazilicale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilicorum libri)

1. colecție de legi juridice publicate de unii împărați bizantini.
 

bizantinist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. byzantiniste)

1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.
 

bizantinolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. byzantinologue)

1. specialist în bizantinologie, studiul Imperiului Bizantin; bizantinist.
 

bizantinologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. buzantinologie)

1. disciplină care studiază istoria, literatura și arta bizantină; bizantinistică.
 

porfirogenet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. porphyrogénète, gr. porphyrogenetos)

1. titlu dar principilor bizantini născuți în timpul domniei tatălui lor.