Dictionar

convulsie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. convulsion, lat. convulsio)

1. contracție involuntară, bruscă și repetată a mușchilor; spasm.
2. (fig.) frământare, zvârcolire.
 

electroconvulsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. électroconvulsion)

1. (med.) scurtă stimulare electrică a creierului efectuată în timp ce pacientul este sedat (utilizată de obicei atunci când alte tipuri de metode de tratament, cum ar fi medicamentele și psihoterapia, au eșuat); electroșoc.
 

amiotaxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amyotaxie)

1. (med.) convulsie involuntară a mușchilor; convulsiuni de origine reflexă.
 

electroșoc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électrochoc)

1. metodă de tratament al unor boli prin trecerea curentului electric prin creier; electroconvulsie.
 

spasm

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. spasme)

1. contracție bruscă și involuntară a unui mușchi sau a unui nerv; convulsie.
 

-SPASTIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. spastia „chircire, încovoiere”)

1. „convulsie, contracție”.