Dictionar

indecență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. indécence, lat. indecentia)

1. caracter a ceea ce este indecent, care încalcă regulile pudorii.
2. caracterul a ceea ce este contrar moralei, bunelor obiceiuri.
3. acțiune, cuvânt, lucru contrar decenței, moralei etc.
4. comportament indecent; purtare necuviincioasă.
 

manieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. manière)

1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă și cuviincioasă.
2. fel, mod, procedeu.
3. ansamblu de procedee și mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc.
4. afectare, artificialitate în stil.
 

măscară

Parte de vorbire:  s.f. (pop. și fam.)  
Etimologie: (din măscări)

1. faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie.
2. (expr.) a face de ~ = a face de râs.
 

pornoscopie

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (grec. πόρνος + σκοπός)

1. privire necuviincioasă, indecentă.
 

cădință

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (cădea + -ință)

1. atitudine sau purtare cuviincioasă; cuviință.
2. (antonim) necădință.