Dictionar

laudatio

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. laudatio)

1. discurs de laudă pentru cineva sau ceva; elogiere.
 

laudativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. laudatif)

1. care laudă; elogios, favorabil.
 

calomnios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. calomnieux)

1. care calomniază; care conține o calomnie; care posedă trăsăturile calomniei; calomniator, clevetitor, defăimător.
2. (antonime) flatant, laudativ.
 

ditirambic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus)

1. referitor la ditirambi, de natura ditirambilor.
2. (fig.; despre stil, vorbire) exagerat laudativ; foarte elogios.
 

elogios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élogieux)

1. laudativ, cu elogii.
 

elogiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. elogium, it. elogio)

1. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva.
 

encomiastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. encomiastico)

1. cu caracter panegiric, laudativ, elogios.
 

meliorativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mélioratif)

1. (despre cuvinte, expresii) cu sens laudativ.
2. (lingv.) care dă un sens mai favorabil; care are o conotație favorabilă.
3. (anton.) depreciativ.