mecanic, -ă
Parte de vorbire: adj., s.
Etimologie: (fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)
Etimologie: (fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)
1. adj. referitor la mecanică.
2. acționat de o mașină, de un mecanism.
3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal.
4. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc.
5. conducător al unei locomotive; motorist.
6. s. f. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor.
7. ~a fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești.
8. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică.
9. (fig.) combinație.