Dictionar

aclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acclamation, lat. acclamatio)

1. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații.
 

ancheta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. enquêter)

1. a supune (un fapt sau o persoană) unei cercetări amănunțite pentru a scoate la iveală adevărul și a stabili eventuale răspunderi și vinovății; a face o anchetă.
2. a face o cercetare științifică pe teren.
 

decadentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
 

nova

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. nover, lat. novare)

1. a supune (o obligație) unei novații.
 

ovaționa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ovationner)

1. a manifesta admirația, simpatia pentru cineva sau ceva prin ovații; a aclama.
 

pirandellism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. pirandellismo)

1. caracteristică a teatrului lui Luigi Pirandello, a cărui problematică și mod de rezolvare sparg tiparele clasice, introducând inovații moderne și îndrăznețe și experiențe ale tehnicii dramatice.