Dictionar

paleogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paléogène)

1. (din) prima perioadă a neozoicului; numulitic.
 

paleogenetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paléogénétique)

1. adj. referitor la paleogenetică.
2. s. f. ramură a geneticii care studiază resturile fosile.
 

eocen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. éocène)

1. s.n. epocă geologică cuprinzând prima parte a perioadei paleogene; numulitic.
2. adj. care aparține acestei epoci geologice; eocenic.
 

landenian

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cf. Landen /Belgia/)

1. etaj superior al paleogenului.
 

laramic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. laramisch)

1. cutare ~ă = fază de mișcări tectonice, între cretacic și paleogen, care prin regresiuni a definitivat configurația marilor unități ale scoarței terestre.
 

numulitic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nummulitique)

1. adj. care conține fosile de numuliți.
2. adj., s. n. (din) paleogen.
 

oligocen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. oligocène)

1. (din) epoca superioară a paleogenului.
 

paleocen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paléocène)

1. (din) prima epocă a paleogenului.