Dictionar

baron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baron, germ. Baron)

1. senior feudal care avea pe pământurile sale drepturi absolute.
2. titlu de noblețe între cavaler și viconte.
 

decuman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. decumanus, al zecelea, fr. décuman)

1. (ant.; despre pământuri) care aparținea statului roman și pentru care colonii plăteau a zecea parte din venit.
2. poartă ~ă = poartă a unui castru, a unei tabere romane în partea opusă inamicului și în dreptul căreia se afla cohorta a zecea.
 

eupatrizi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., gr. eupatrides)

1. pl. (în Grecia antică) descendenți ai familiilor de cuceritori, clasa nobililor deținători de pământuri.
 

exploatație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exploitation)

1. întreprindere cu caracter economic care exploatează pământuri, păduri, mine etc.
2. terenul, pădurea etc. aflate în exploatare (3).
 

gagarinit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. gagarinit)

1. mineral conținând elemente din familia pământurilor rare (ceriu, erbiu, lantan, europiu).
 

latifundiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. latifundium)

1. domeniu foarte mare obținut de romanii bogați prin acapararea pământurilor în urma neplății datoriilor de către micii proprietari.
2. mare proprietate funciară privată.