Dictionar

abroga

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat. abrogare, fr. abroger)

1. a scoate din vigoare un act normativ.
2. a anula, a suprima o lege, o dispoziție oficială.
3. a declara lipsit de valabilitate.
 

abrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.
 

abrogativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrogatif)

1. care abrogă, care anulează; anulator.
 

abrogativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abrogatif)

1. care abrogă, care anulează; anulator.
 

abrogație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrogation, lat. abrogatio)

1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.
 

autoabrogare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + abrogare)

1. abrogare de la sine a unei legi la termenul fixat în prevederile ei.
 

dezincrimina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (dez- + incrimina)

1. a abroga o dispoziție incriminatoare atunci când o faptă penală a încetat să mai prezinte un pericol social.
 

legisla

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (legislaţie)

1. a elabora și a adopta legi (inclusiv modificarea sau abrogarea legilor existente); a legifera.
 

desființător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (desființa + -tor)

1. I. care abrogă, anulează; anulator.
2. care desființează.
3. II. persoană care desființează; (înv.) suprimător.