Dictionar

exorta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. exhorter, lat. exhortari)

1. a înflăcăra, a îndemna, a încuraja prin cuvinte persuasive pe cineva să facă ceva
2. (var.) (înv.) a esorta, a exhorta.
 

exortare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (exorta)

1. acțiunea de a exorta și rezultatul ei; exortație, înflăcărare.
2. discurs prin care cineva este împins să întreprindă ceva.
3. (fig.) acțiune, eveniment care îndeamnă la ceva.
4. (var.) exhortare.
 

exortat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (exorta)

1. (despre o persoană etc.) încurajat prin cuvinte persuasive să facă ceva; îndemnat, înflăcărat.
2. (var.) exhortat.
 

exortație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exhortation, lat. exhortatio)

1. discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare.
 

exortativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exhortatif)

1. care exortează; care conține o exortare, un îndemn.
2. (var.) (înv.) essortativ.
 

exortativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exhortatif)

1. care exortează; care conține o exortare, un îndemn.
2. (var.) (înv.) essortativ.
 

parenetic, -ă (1)

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (fr. parénétique, it. parenetico)

1. I. care evocă pareneza, discursul moral; moralizator.
2. II. exortație cu caracter moralizator.
 

pareneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. parénèse, gr. parainesis)

1. discurs moral, îndemn la virtute în predicare; exortație.
 

exortare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (exorta)

1. acțiunea de a exorta și rezultatul ei; exortație, înflăcărare.
2. discurs prin care cineva este împins să întreprindă ceva.
3. (fig.) acțiune, eveniment care îndeamnă la ceva.
4. (var.) exhortare.