hipnoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypnose)

1. stare de somn parțial provocată artificial prin sugestie.
2. (fig.) fascinație.

autohipnoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Autohypnose)

1. hipnoză provocată de subiectul însuși.

narcohipnoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. narcohypnose)

1. sugestie hipnotică în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog.

telehipnoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. téléhypnose)

1. hipnoză de la distanță.

autohipnoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Autohypnose)

1. hipnoză provocată de subiectul însuși.

hipnoanaliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hypno-analyse)

1. metodă psihoterapeutică în care se asociază hipnoza cu tehnica psihanalizei.

hipnonarcoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Hypnonarkose)

1. narcoză obținută prin hipnoză.

hipnoterapeut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (hipno- + terapeut)

1. medic specialist în somnoterapie.
2. medic sau persoană specializată în îngrijirea, tratamentul și ameliorarea durerii prin hipnoză.

hipnoterapie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. hipnotherapy)

1. tratament prin hipnoză; somnoterapie.

hipnotic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. hypnotique)

1. I. care se referă la hipnoză și hipnotism; care provoacă hipnoză, provocat de hipnoză.
2. care are proprietatea de a provoca somn.
3. (fig.) care produce o impresie foarte puternică; fascinant, captivant.
4. II. substanță chimică care are proprietatea de a favoriza somnul sau de a provoca o stare artificială de somn; somnifer, hipnagog, hipnotizant.