OK
X
antonomază
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. antonomase)
1.
figură
retorică
constând
în
folosirea
unui
nume
comun
în
locul
unuia
propriu
și
invers;
antonomasie.
anominație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. annomination)
1.
figură
de
stil,
constând
în
repetarea
unui
nume
propriu,
de
obicei
de
persoană,
prin
apelativul
din
care
provine
prin
antonomază.
antonomasie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat., gr., it. antonomasia)
1.
(retorică)
figură
de
stil
prin
care
un
substantiv
comun
sau
o
perifrază
desemnează
un
substantiv
propriu
(ex.
„Oratorul
roman”
pentru
a-l
desemna
pe
Cicero);
antonomază.
2.
(retorică)
invers,
figură
de
stil
prin
care
un
substantiv
propriu
este
folosit
ca
substantiv
comun
(ex.
„este
un
Nero”
pentru
a
spune
că
este
un
tiran);
antonomază.