OK
X
prefața
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. préfacer)
1.
a
scrie
prefața
la
o
carte.
2.
a
anunța
(un
eveniment).
prefață
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. préface, lat. praefatio)
1.
cuvânt
la
începutul
unei
cărți,
care
conține
lămuriri,
explicații
etc.
legate
de
opera
respectivă.
2.
ceea
ce
precedă
sau
anunță
un
eveniment.
prefațator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (prefaţa + -tor, după fr. préfacier, it. prefatore)
1.
persoană
care
prefațează
o
carte;
autor
de
prefețe;
prefațier.
2.
(antonim)
postfațator.
exordiu
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. exordium)
1.
prima
parte
a
unui
discurs;
(p.
ext.)
introducere;
prefață.
prolog 2
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
1.
parte
a
unei
piese
de
teatru
antice
în
care
se
expunea
subiectul.
2.
parte
introductivă
a
unei
opere
literare,
muzicale
sau
dramatice
care
prezintă
evenimentele
ce
premerg
acțiunea;
(p.
ext.)
introducere,
prefață.
avertizare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (v. avertiza)
1.
acțiunea
de
a
avertiza;
apel
la
atenție,
la
prudență.
2.
o
mică
prefață
pentru
a
atrage
atenția
cititorului;
introducere.
3.
notificare
adresată
contribuabilului,
care
îl
informează
cu
privire
la
valoarea
impozitelor
sale;
somație.
4.
mustrare,
observație.
predoslovie
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (slavon. прѣдъсловиѥ)
1.
comentariu
plasat
la
începutul
unei
cărți;
cuvânt
înainte;
cuvânt
introductiv;
prefață,
precuvântare,
introducere
în
cărțile
vechi
(bisericești).
2.
(var.)
preadislovie,
preadoslovie,
preaduslovie,
predislovie,
pridislovie.
precuvântare
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (pre- + cuvântare)
1.
comentariu
plasat
la
începutul
unei
cărți;
cuvânt
înainte;
cuvânt
introductiv;
prefață.
2.
cuvântare,
discurs.