Dictionar

reziduu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. résidu, lat. residuum)

1. deșeu care rămâne în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material.
2. materie care se depune pe pereții recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide.
 

reziduu; rămășiță

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT residuum
2. FR résidu
3. EN residue
4. DE Residuum; Rückstand; Überrest
5. RU остaток; осaдок
6. HU maradvány
 

burbă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourbe)

1. reziduu din substanțe mucilaginoase etc., pe fundul recipientelor în care se limpezește mustul.
 

calamină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calamine, lat. calamina)

1. reziduu din arderea carburantului în cilindrii motoarelor cu ardere internă.
2. silicat hidratat natural de zinc; hemimorfit.
 

carboide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carboïdes)

1. compuși organici care se găsesc în asfalturi naturale, în reziduurile de la cracare etc.
 

cocs

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Koks)

1. produs solid, combustibil prin încălzirea la temperaturi înalte a cărbunilor, a reziduurilor de țiței sau a gudroanelor.
 

cocsifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. cokéfier)

1. a transforma cărbunele sau reziduurile de țiței în cocs.
 

colofoniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kolophonium, ngr. kolofonion)

1. substanță rășinoasă prin prelucrarea reziduului de la distilarea terebentinei; sacâz.