Dictionar

cracare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (craca)

1. procedeu industrial prin care se obțin din hidrocarburile grele, rămase de la distilarea fracționată a țițeiului, hidrocarburi ușoare, care au o valoare mai mare; cracaj.
 

benzină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. benzine)

1. amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea primară a țițeiului, prin cracare sau sinteză.
 

butenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. butène)

1. substanță din clasa hidrocarburilor olefinice, obținută la cracarea produselor petroliere; butilenă.
 

carboide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carboïdes)

1. compuși organici care se găsesc în asfalturi naturale, în reziduurile de la cracare etc.
 

craca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. craquer)

1. a supune operației de cracare.
 

cracaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. craquage)

1. procesul chimic prin care moleculele compușilor organici complecși sunt transformate în molecule mai simple; cracare.
 

izobutenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isobutène)

1. hidrocarbură olefinică cu catenă ramificată, gaz incolor, inflamabil, prin cracarea petrolului, folosit în benzina de polimerizare, în carburanții sintetici cu cifra octanică mare.