Dictionar

cromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chromatisme)

1. proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite.
2. aberație cromatică.
3. structură melodică în care predomină intervale cromatice.
 

acromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. achromatisme)

1. proprietate a unui sistem optic de a fi acromatic.
 

alocromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allochromatisme)

1. proprietate a unor minerale de a prezenta culori diferite.
 

idiocromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idiochromatisme)

1. proprietate a unor minerale de a avea culoare proprie.
 

metacromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métachromatisme)

1. schimbare de culoare a blănii unor animale, a penajului etc., datorită unor influențe diverse.
2. proprietate a unor elemente histologice de a reacționa diferit la coloranți.
 

ortocromatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orthocromatisme)

1. caracteristică a emulsiilor și materialelor fotografice de a fi ortocromatice.
 

policromatism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (policromat + -ism)

1. policromie.
2. teorie care afirmă existența în analizatorul optic a mai mult de trei elemente sensibile la tonuri cromatice.
 

alocromatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allochromatique)

1. care prezintă alocromatism.
2. (despre cristale) a cărui culoare se datorează în principal infiltrării unor produse străine.
3. (antonim) idiocromatic.
 

idiocromatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. idiochromatique)

1. care prezintă idiocromatism.
 

policromie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. polychromie)

1. calitatea de a fi policrom; policromatism.
2. procedeu de pictură, de decorație picturală, de imprimare etc. în mai multe culori.
3. lucrare tipografică executată prin acest procedeu.