OK
X
exuberant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. exubérant, lat. exuberans)
1.
care
își
manifestă
sentimentele
prin
demonstrații
exterioare,
vii,
excesive;
expansiv.
2.
abundent;
luxuriant.
exuberanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)
1.
însușirea
de
a
fi
exuberant;
manifestare
exuberantă.
2.
bogăție,
varietate.
babilonic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. babylonisch)
1.
babilonian.
2.
uriaș,
enorm,
măreț,
somptuos;
(fig.)
exuberant.
debordant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. débordant)
1.
care
se
revarsă.
2.
(fig.)
exuberant.
expansiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. expansion, lat. expansio)
1.
creștere
a
volumului
unui
gaz,
al
unui
sistem
fizico-chimic;
destindere,
detentă.
2.
extindere
a
dominației,
a
sferei
de
influență
politică
și
economică
a
unei
țări
asupra
altei
țări.
3.
(lingv.)
procedeu
prin
care
o
unitate
sintactică
de
nivel
inferior
este
transformată
într-o
unitate
de
nivel
superior;
transformare
a
unei
părți
de
propoziție
în
propoziție
subordonată.
4.
orice
element
adăugat
unui
enunț,
care
nu
modifică
raporturile
și
funcția
elementelor
preexistente.
5.
(fig.)
expansivitate,
exuberanță,
vioiciune;
comunicativitate.
expansiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. expansif)
1.
(om
cu
temperament)
exuberant,
comunicativ,
vioi.
exuberanță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)
1.
însușirea
de
a
fi
exuberant;
manifestare
exuberantă.
2.
bogăție,
varietate.
Jugendstil
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Jugesndstil)
1.
tendință,
manieră
neobarocă
de
la
sfârșitul
sec.
XIX,
care
acorda
o
mare
importanță
efectelor
decorative,
cultivând
cu
predilecție
exuberanța
decorului
vegetal,
arabescul
floral
și
raporturile
de
culoare
alese
arbitrar.