OK
X
etern, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. aeternus)
1.
(și
adv.)
care
nu
are
limite
în
timp;
veșnic,
nepieritor.
eternamente
Parte de vorbire:
adv. (învechit)
Etimologie: (cf. lat. eternamente, it. eternamente)
1.
pentru
eternitate,
pentru
totdeauna;
veșnic.
eternit
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Eternit)
1.
(construcții)
marcă
înregistrată
de
azbociment,
brevet
depus
de
austriacul
Ludwig
Hatschek
în
1900.
eternitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éternité, lat. aeternitas)
1.
faptul,
însușirea
de
a
fi
etern;
veșnicie.
eterniza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. éterniser)
1.
tr.
a
face
să
dureze
la
infinit.
2.
refl.
a
rămâne
pentru
posteritate.
eternizat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (vb. eterniza)
1.
care
a
devenit
etern.
2.
care
durează
la
nesfârșit;
care
trăiește
veșnic
în
amintirea
oamenilor.
3.
(despre
o
stare,
durata
unei
acțiuni)
care
este
prelungit
în
timp;
tărăgănat.
azbociment
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (rus. asboţement, n. com.)
1.
material
rezistent
dintr-un
amestec
de
azbest
și
ciment,
folosit
la
fabricarea
de
plăci,
tuburi
etc.;
eternit.
eon
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éon, gr. aion, eternitate).
1.
(la
neoplatonicieni
și
la
gnostici)
inteligență
divină,
putere
eternă
care
face
posibilă
acțiunea
acesteia
asupra
lucrurilor.
eternitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éternité, lat. aeternitas)
1.
faptul,
însușirea
de
a
fi
etern;
veșnicie.
imuabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. immuable)
1.
care
nu
se
schimbă
niciodată;
constant,
permanent,
etern;
imutabil.
imutabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (engl. immutable, lat. immutabilis)
1.
care
nu
se
schimbă;
care
nu
este
supus
schimbării,
vorbind
despre
lucruri
eterne;
imuabil.
2.
(antonim)
mutabil.
in aeternum
Parte de vorbire:
loc. adv.
Etimologie: (lat. in aeternum)
1.
pentru
eternitate,
pentru
totdeauna.