Dictionar

parașuta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. parachuter)

1. a (se) lansa din avion cu parașuta.
 

parașută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. parachute)

1. dispozitiv în formă de umbrelă, pentru lansarea din avion în timpul zborului.
2. dispozitiv de frânare pentru cazuri de avarii la ascensoare.
 

aeropurtat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. aéroporté)

1. transportat pe calea aerului (nu implică aterizarea); aerotransportat.
2. trupe ~e = trupe parașutate deasupra destinației lor.
 

catapultă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catapulte, lat. catapulta)

1. mașină de război antică pentru aruncarea la distanță a pietrelor.
2. dispozitiv pentru lansarea avioanelor sau a planoarelor.
3. dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului în vederea parașutării în caz de pericol.
 

colugo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. colugo)

1. animal arboricol, erbivor, nocturn, din pădurile Indoneziei, cu o membrană care unește membrele cu capul și coada, permițând să planeze ca o parașută, de la un arbore la altul.
 

desanta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după engl. descent)

1. (despre trupe, echipamente etc.) a coborî cu parașuta; a lansa.
 

ejectabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éjectable)

1. care poate fi ejectat.
2. scaun ~ = scaun într-un avion foarte rapid, prevăzut cu un dispozitiv care, în caz de pericol în zbor, proiectează în afară pe pilot cu parașuta lui.
 

falanger

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phalanger)

1. mamifer marsupial din Indonezia și Australia, care poate plana datorită unei membrane-parașută laterale.