Dictionar

nocturn, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. nocturne, lat. nocturnus)

1. adj. care se face, se petrece noaptea.
2. (despre păsări, animale) de noapte.
3. (despre flori) care nu se deschide decât noaptea.
4. s. f. compoziție muzicală cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventă în sec. XVIII și XIX.
5. în ~ = (cu privire la desfășurarea competițiilor sportive) în timpul nopții.
 

caprimulg

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. caprimulgus, it. caprimulgo)

1. pasăre arboricolă nocturnă și crepusculară, insectivoră, cu capul lat și corpul turtit, cu ochi mari, globuloși, adaptați pentru întuneric și cu deschiderea gurii foarte mare, pentru captarea prăzii din zbor.
 

colugo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. colugo)

1. animal arboricol, erbivor, nocturn, din pădurile Indoneziei, cu o membrană care unește membrele cu capul și coada, permițând să planeze ca o parașută, de la un arbore la altul.
 

criptie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cryptie)

1. (ant.) probă de inițiere cu care se încheia educația spartană.
2. expediție nocturnă de asasinare în masă a iloților, care însoțea această probă.
 

domiciliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. domicilium, fr. domicile)

1. loc, casă unde cineva locuiește în mod stabil.
2. (astrol.) tron1(3) nocturn al unei planete.
 

exoniroză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exonirose)

1. (med.) ejaculare nocturnă cauzată de un vis erotic; poluție nocturnă.
 

galeopitec

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. galéopithèque)

1. mamifer insectivor nocturn din sud-estul Asiei, de mărimea unor pisici, care poate plana datorită unei membrane laterale dintre membre și coadă.