Dictionar

aristotelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.
 

aristotelician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .
 

aristotelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.
 

aristotelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.
 

aristotelician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .
 

neopitagorician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. néo-pythagoricien)

1. I. referitor la neopitagorism (curent filozofic inspirat de Pitagora, care se dezvoltă încă din secolul I, și care integrează și elemente platoniciene și aristotelice).
2. II. adept al neopitagorismului.
 

occamist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. occamiste)

1. I. referitor la occamism (doctrină elaborată de filosoful și teologul englez William Occam (sec. XIV) și adepții săi, caracterizată prin poziția critică față de fizica și metafizica aristotelică).
2. II. adept al occamismului.
 

remă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rheme, gr. rhema)

1. denumire a verbului în terminologia aristotelică.