Dictionar

articulat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. articulé/s/)

1. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5).
2. (despre tulpini) formată din (inter)noduri.
3. s. f. pl. plante cu tulpina articulată.
 

bieletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. biellette)

1. bielă de dimensiuni mici, articulată la capătul unei biele principale.
 

clapetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clapet)

1. clapă de dimensiuni mici.
2. (bot.) parte articulată care închide anterele și care, prin deschidere la maturitate, eliberează polenul.
 

condil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. condyle)

1. proeminență osoasă articulată.
 

glotal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. glottal)

1. care pune în mișcare glota.
2. (s. f.) consoană articulată la nivelul glotei.
 

grozamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după germ. Grausen)

1. mic arbust cu tulpina articulată, cu frunze alterne și flori galbene, dispuse în racem.