Dictionar

confederație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confédération, lat. confaederatio)

1. uniune de state sau teritorii care își păstrează autonomia administrativă, având în comun anumite organe de conducere.
2. reunire a unor organizații obștești.
 

bund

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Bund)

1. asociație, confrerie; confederație (în Germania și Elveția).
 

commonwealth

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. commonwealth „prosperitate comună”)

1. confederație liberă de națiuni, în mare parte vorbitoare de limbă engleză, care făceau parte din Imperiul Britanic înainte de dispariția acestuia.
2. organizație interguvernamentală formată din 56 de state membre, aproape toate fiind foste teritorii ale Imperiului Britanic.
 

confedera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confédérer)

1. refl. a se uni într-o confederație.
 

condeferal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confédéral)

1. referitor la confederație.
 

confederat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confédéré)

1. cel care face parte dintr-o confederație.
 

federație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fédération, lat. foederatio)

1. formă de organizare statală constând din unirea mai multor state autonome într-un stat unitar, condus de un guvern central.
2. grupare a unor organizații de masă și obștești constituită în vederea realizării unui scop comun; ligă, confederație.