Dictionar

endecasilabic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hendécasyllabique)

1. (despre versuri) cu unsprezece silabe.
 

alcaic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alcaïque, lat. alcaicus)

1. vers ~ = vers endecasilabic greco-latin, cu un ritm armonios; strofă ~ă = strofă cu primele două versuri alcaice.
 

baladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ballade)

1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta și se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziție vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.
 

endecasilab

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. hendécasyllabe, lat. hendecasyllabus)

1. (versificare) vers de unsprezece silabe; vers endecasilabic.
 

safic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos)

1. care aparține poetei Safo.
2. vers ~ = vers grec sau latin endecasilabic cu cinci picioare (trei trohei, doi iambi și o silabă), cu cezură după al doilea picior, în poezia lirică; strofă ~ă = strofă din trei versuri safice și unul adonic.
3. referitor la safism.
 

sonet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sonnet, it. sonetto)

1. poezie lirică cu formă fixă, din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă.
 

sonetist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. sonnettiste, it. sonettista)

1. autor de sonete (scurtă compoziție poetică alcătuită, în forma ei tipică, din paisprezece versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rimă alternată sau încrucișată și în două terține cu rimă variabilă).