Dictionar

latin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. latinus, fr. latin)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care aparținea Romei antice.
2. roman.
3. (s. f.) limbă italică vorbită de romani.
4. adj. arhitectură ~ă = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romană.
5. (mar.) velă ~ă = pânză triunghiulară învergată pe o antenă.
 

latinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. latinisme)

1. cuvânt, construcție împrumutate din latină și neintegrate încă.
2. curent în lingvistica și filologia română din sec. XIX, care, continuând ideile fruntașilor Școlii Ardelene, din dorința de a demonstra multilateral, împotriva teoriilor false și tendențioase, latinitatea poporului român și a limbii sale, a ajuns la unele exagerări pe linia latinizării forțate a limbii; curentul latinist.
 

latinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. latiniste)

1. I. referitor la latinism.
2. caracteristic latinismului sau latiniștilor.
3. II. specialist în filologia latină și în antichitatea romană.
4. adept al latinismului.
 

latinitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. latinité, lat. latinitas)

1. caracter, origine latină.
2. cultura și civilizația latină; lumea latină.
 

latiniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. latiniser)

1. tr. a introduce într-o limbă, pe cale savantă, cuvinte latine; a da cuvintelor de origine latină o formă apropiată de cea originară.
2. a da o formă latină unor cuvinte de altă origine.
3. tr., refl. a impune, adopta limba și cultura latină.
 

latinizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. latinisant)

1. care urmărește latinizarea limbii, care lucrează în acest scop.
2. (despre cuvinte, texte etc.) care a fost supus latinizării; latinizat.
 

ablativ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.
2. ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ.
 

acrocist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrocyste)

1. chist sferic, gelatinos, la maturația celulelor generative.
 

adonic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adonique)

1. vers ~ = vers greco-latin care încheia strofa safică, dintr-un dactil și un spondeu (sau troheu).
 

agar-agar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agar-agar, germ. Agar-Agar)

1. substanță gelatinoasă extrasă din unele alge roșii marine: geloză.
2. substanță mucilaginoasă folosită la prepararea substraturilor nutritive consistente pentru culturile bacteriene, extrasă din unele alge marine roșii.
 

agita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/agiter, lat. agitare)

1. tr. a clătina, a flutura.
2. a ațâța, a instiga la revoltă.
3. a produce vâlvă în public.
4. refl. (fam.) a se frământa.
5. a se zbuciuma, a fi neliniștit.
 

agitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)

1. mișcare prelungită; clătinare.
2. stare de neliniște, de tulburare, de enervare.
3. tumult, zarvă, răscoală.