OK
X
dialingvistică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. dialinguistics)
1.
ramură
a
lingvisticii
care
studiază
elementele
care,
aparent,
pot
fi
sistematizate
după
criterii
formale.
etnolingvistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ethnolinguistique)
1.
studiul
relațiilor
dintre
limbi
și
contextele
socio-culturale
în
care
funcționează.
geolingvistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. géolinguistique)
1.
studiul
variației
lingvistice
sau
dialectale
la
nivel
geografic;
geografie
lingvistică.
interlingvistică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. interlinguistique)
1.
parte
a
lingvisticii
generale
care
studiază
structura
și
noțiunile
de
bază
ale
tuturor
limbilor.
neolingvistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (it. neolinguistica)
1.
teorie
lingvistică
fondată
în
Italia
de
Matteo
Bartoli
(1873-
1946)
și
caracterizată
de
importanța
acordată
împrumuturilor,
prin
negarea
legilor
lingvistice
și
prin
explicarea,
cu
ajutorul
ariilor
lingvistice,
a
deosebirilor
dintre
limbile
înrudite.
neurolingvistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. neurolinguistique)
1.
studiul
fenomenelor
neuronale
care
controlează
înțelegerea,
producerea
și
însușirea
limbajului.
2.
știință
care
se
ocupă
cu
patologia
limbajului.
ablaut
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Ablaut)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină;
alternanță
vocalică;
apofonie.
abuziv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)
1.
care
întrece
măsura;
exagerat,
excesiv.
2.
care
constituie
un
abuz;
arbitrar;
ilegal.
3.
care
abuzează
de
puterea
lor.
4.
care
este
înșelător,
specios.
5.
(lingvistică)
se
spune
despre
un
cuvânt
folosit
într-un
mod
impropriu.
6.
părinte
~
=
părinte
care
captează
pentru
sine
și
exclusiv
afecțiunea
copiilor
săi
(ex.
mamă
~ă,
tată
~).
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însușirea
unui
enunț
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
afixal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affixal)
1.
referitor
la
afix.
2.
(lingvistică)
care
constituie,
care
formează
un
afix.
3.
(matematică)
legat
de
afix,
numărul
complex
„x
+
iy”
care
desemnează
poziția
unui
punct.
apofonie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. apophonie)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină,
indicând
astfel
o
schimbare
de
utilizare
sau
sens;
alternanță
vocalică;
ablaut.
arhifonem
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. archiphonème)
1.
unitate
fonologică
supraordonată
fonemului,
despre
care
în
lingvistica
structurală
se
afirmă
că
reunește
în
sine
două
sau
mai
multe
foneme.