Dictionar

tumult

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tumulte, lat. tumultus)

1. zgomot mare, vuiet, larmă.
2. învolburare, tălăzuire a unor ape.
3. (fig.) zbucium sufletesc.
 

tumultuos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tumulteux, lat. tumultuosus)

1. plin de tumult; zgomotos.
2. (despre ape) învolburat, clocotitor.
3. (fig.) însuflețit, înflăcărat, entuziasmat.
4. în cantitate mare, abundent, îmbelșugat, prodigios.
 

tumultuoso

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. tumultuoso)

1. (muz.) tumultuos, furtunos, zgomotos.
 

agitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)

1. mișcare prelungită; clătinare.
2. stare de neliniște, de tulburare, de enervare.
3. tumult, zarvă, răscoală.
 

byronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. byronisme)

1. imitație a poeziei lui Byron, caracterizată printr-o atitudine de revoltă individuală și anarhică, impetuoasă, dominată de pasiuni tumultuoase, dar sinceră și cinstită.
 

combustie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. combustion, lat. combustio)

1. ardere.
2. (fig.) efervescență, tumult.
 

impetuos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impétueux, lat. impetuosus)

1. năvalnic, tumultuos.
 

mentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mentisme)

1. tulburare a memoriei caracterizată prin desfășurarea tumultuoasă, incoercibilă și anxiogenă a ideilor și amintirilor.
 

petulant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pétulant)

1. care manifestă, care denotă petulanță; care manifestă o ardoare exuberantă, bruscă și dezordonată; vioi, zburdalnic; tumultuos.