exuberanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.
2. bogăție, varietate.

expansiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expansion, lat. expansio)

1. creștere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere, detentă.
2. extindere a dominației, a sferei de influență politică și economică a unei țări asupra altei țări.
3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactică de nivel inferior este transformată într-o unitate de nivel superior; transformare a unei părți de propoziție în propoziție subordonată.
4. orice element adăugat unui enunț, care nu modifică raporturile și funcția elementelor preexistente.
5. (fig.) expansivitate, exuberanță, vioiciune; comunicativitate.

exuberanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.
2. bogăție, varietate.

Jugendstil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Jugesndstil)

1. tendință, manieră neobarocă de la sfârșitul sec. XIX, care acorda o mare importanță efectelor decorative, cultivând cu predilecție exuberanța decorului vegetal, arabescul floral și raporturile de culoare alese arbitrar.

luxurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. luxuria)

1. (biol.) creștere exuberantă.

petulant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pétulant)

1. care manifestă, care denotă petulanță; care manifestă o ardoare exuberantă, bruscă și dezordonată; vioi, zburdalnic; tumultuos.

tripudiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. tripudium)

1. (ant.) dans ritmic al preoților salieni din Roma antică.
2. (fig.) sărbătoare mare, manifestație zgomotoasă.
3. exuberanță, exultare.