Dictionar

solist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. soliste, it. solista)

1. cântăreț sau instrumentist care interpretează un solo sau partea cea mai importantă dintr-o piesă muzicală.
2. dansator care execută singur o piesă coregrafică sau deține rolul principal într-un ansamblu coregrafic.
 

solistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. solistisch)

1. care pune accentul pe interpretarea solistului; executat de un solist.
 

adagio

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. adagio)

1. adv. (muz.) lent.
2. s. n. parte dintr-o lucrare muzicală scrisă în acest tempo.
3. dans clasic lent pentru doi soliști, într-un balet.
 

antifonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + fonic)

1. (despre cântecul unui solist, al unui cor) alternativ.
2. (despre materiale) care atenuează zgomotele.
 

antifonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiphonie)

1. cântare alternativă a unui solist și a unui grup vocal ori instrumental.
 

arie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. aria)

1. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc.
2. piesă instrumentală cu caracter cantabil.
 

background

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. background)

1. fundal sonor (melodic, armonic, ritmic) care susține și completează partea solistică, instrumentală sau vocală.
2. tehnică de filmare la care o proiecție formează fondul decorativ.
 

baladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ballade)

1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta și se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziție vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.