Dictionar

solo

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it., fr. solo)

1. inv. partitură destinată unui singur interpret. (adj.) fără acompaniament.
2. episod dintr-o lucrare muzicală mai amplă executat de un singur cântăreț sau de un singur instrumentist.
3. (fragment dintr-un) dans interpretat de un singur dansator.
 

solodiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. solodi)

1. sol evoluat prin dezalcalizare, în al cărui profil se află un orizont eluvial.
 

baterist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (baterie + -ist, după fr. batteur)

1. muzician care cântă la baterie, în grup sau solo.
 

bulimic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. boulimique)

1. I. care este legat de bulimie; (prin ext.) care manifestă o foame mare.
2. (nosologie) hiperfagie ~ă = tulburare de alimentație caracterizată prin consumul excesiv și necontrolat de alimente, fără mecanismele compensatorii care împiedică creșterea în greutate.
3. II. (med.) persoană care suferă de bulimie.
4. (fig.) persoană care nu se poate opri din consumat.
 

caciucea

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp. cachucha)

1. dans andaluz plin de temperament, asemănător cu boleroul și fandangoul, executat solo de un bărbat sau de o femeie, cu acompaniament de chitară; melodia corespunzătoare.
 

concentus

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. concentus, cf. lat. concentus „cânt însoțitor”)

1. melodie corală liturgică la unison, melismatică, care se opune recitării solo.
2. stil de muzică bisericească care pune accent pe armonie, în opoziție cu accentus, care pune accent pe cuvântul vorbit.
 

Ecleziast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ecclésiaste)

1. una dintre părțile Bibliei, atribuită împăratului Solomon.
 

hiperemeză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hyperémèse)

1. (med.) vomitare abundentă și prelungită.
2. (nosologie) ~ gravidică = boală legată de sarcină, care provoacă greață severă, vărsături, inclusiv scădere în greutate și deshidratare.