Dictionar

oratoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. oratorium, it. oratoriu, fr. oratoire)

1. lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru soliști, cor și orchestră.
 

arie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. aria)

1. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc.
2. piesă instrumentală cu caracter cantabil.
 

cantată

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cantata, fr. cantate)

1. compoziție vocal-instrumentală solemnă lirică pentru soliști, cor și orchestră, asemănătoare cu oratoriul.
 

laborant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Laborant)

1. specialist în lucrări sau experiențe de laborator.
2. (înv.) muncitor agricol; (înv.) agricultor, (înv.) laboratoriu.
 

libret

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. libretto)

1. textul unei lucrări muzicale de mare întindere (operă, operetă, balet, oratoriu).
2. broșură cu un asemenea text.
3. carnețel având diferite destinații.
 

moratoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)

1. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată.
2. dobânzi ~ii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații.
 

recitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. récitant)

1. adj. (despre voci, instrumente) care execută singur partea principală a unei bucăți muzicale.
2. s. m. solist care, într-un oratoriu sau într-o cantată, cântă recitative.