Dictionar

concordat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concordat, lat. concordatum)

1. tratat, convenție între un stat și papă.
2. înțelegere între un comerciant debitor și creditorii săi, privind modul și termenele de stingere a datoriilor.
 

cont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. conto, germ. Konto, fr. compte)

1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp.
2. evidența acestei operații.
3. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere.
 

contribuitor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (contribui + -tor)

1. acționar care contribuie la plata datoriilor în caz de lichidare a societății.
 

latifundiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. latifundium)

1. domeniu foarte mare obținut de romanii bogați prin acapararea pământurilor în urma neplății datoriilor de către micii proprietari.
2. mare proprietate funciară privată.
 

moratoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)

1. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată.
2. dobânzi ~ii = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ii = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații.
 

zapciitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (zapcii + -itură)

1. încasare a dărilor sau a datoriilor făcând uz de forță; (înv.) zapcilâc.