Dictionar

fagot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fagotto, germ. Fagott)

1. instrument de suflat din lemn, cu registru grav, în formă de tub curbat, cu clape și ancie dublă.
 

contrafagot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. contrafagotto)

1. fagot de mai mari dimensiuni și cu sonoritate mai gravă decât fagotul.
 

fagoterapie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phagothérapie)

1. folosire terapeutică a regimurilor alimentare.
2. tratament al unor boli microbiene cu ajutorul bacteriofagilor specifici.
 

fagotist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. fagottista, germ. Fagottist)

1. persoană care cântă la fagot; cântăreț la fagot.
 

fagotrof, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. phagotrophe)

1. (despre organisme) care se hrănește prin fagocitoză; fagotrofic.
 

subcontrafagot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sub- + contrafagot)

1. fagot cu sunet mai grav decât al contrafagotului.
 

bason

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. basson, it. bassone)

1. fagot.
2. mod de a cânta la orgă.
 

bombardă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. bombardo)

1. vechi instrument de muzică populară, strămoș al fagotului.
2. registru de orgă, cu mari intensități.
 

contrafagot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. contrafagotto)

1. fagot de mai mari dimensiuni și cu sonoritate mai gravă decât fagotul.
 

esofagotom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oesophagotome)

1. instrument folosit în esofagotomie.
 

fagotist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. fagottista, germ. Fagottist)

1. persoană care cântă la fagot; cântăreț la fagot.
 

sordun

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Sordun)

1. (muzică) instrument de suflat cu ancie dublă, cu 12 orificii și două clape, asemănător cu fagotul.