fâlfâire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fâlfâi)

1. acțiunea de a fâlfâi și rezultatul ei; fâlfăit, fâlfăitură.
2. mișcare din aripi a păsărilor ce produce un zgomot specific zborului; zgomot specific zborului unei păsări.
3. fluturare a unei pânze, a unui steag etc. în bătaia vântului.
4. (fig.) suflare de vânt și zgomotul care o însoțește.
5. (var.) fălfăire, fălfâire, fâlfăire.

fâlfâitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fâlfâi + -tor)

1. care fâlfâie.
2. (despre o flacără) pâlpâitor.
3. (var.) fălfăitor, fălfâitor, fâlfăitor, fâlfâietor, (regional) fâlfâitoriu.

pâlpâire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (pâlpâi)

1. acțiunea de a pâlpâi și rezultatul ei.
2. mișcarea tremurată a focului, a flăcărilor, a luminii; pâlpâială, pâlpâit, pâlpâitură.
3. fâlfâit de aripi; fâlfâire.
4. (prin analogie) mișcare oscilatorie ușoară a unui ax de simetrie; pâlpâit, (rar) pâlpâitură.

fâlfâire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fâlfâi)

1. acțiunea de a fâlfâi și rezultatul ei; fâlfăit, fâlfăitură.
2. mișcare din aripi a păsărilor ce produce un zgomot specific zborului; zgomot specific zborului unei păsări.
3. fluturare a unei pânze, a unui steag etc. în bătaia vântului.
4. (fig.) suflare de vânt și zgomotul care o însoțește.
5. (var.) fălfăire, fălfâire, fâlfăire.

fâlfâitor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fâlfâi + -tor)

1. care fâlfâie.
2. (despre o flacără) pâlpâitor.
3. (var.) fălfăitor, fălfâitor, fâlfăitor, fâlfâietor, (regional) fâlfâitoriu.

vlengăli

Parte de vorbire:  vb. tr. (Bucovina)  
Etimologie: (necunoscută)

1. a agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie; a flutura.

vlengăli

Parte de vorbire:  vb. tr. (Bucovina)  
Etimologie: (necunoscută)

1. a agita în aer un obiect, făcându-l să fâlfâie; a flutura.