Dictionar

hemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hémoglobine)

1. pigment protidic roșu din sânge, având rolul de a răspândi în corp oxigenul inspirat.
 

carbohemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină.
 

carboxihemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carboxyhémoglobine)

1. compus stabil care se formează în sânge din oxidul de carbon și hemoglobină.
 

methemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. méthémoglobine)

1. pigment sangvin anormal, brun- deschis, datorat oxidării hemoglobinei.
 

oxihemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. oxyhémoglobine)

1. compus nestabil prin acțiunea oxigenului asupra hemoglobinei.
 

sulfhemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sulfhémoglobine)

1. hemoglobină modificată în cursul intoxicării cu hidrogen sulfurat sau cu sulfamide.
 

carbohemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină.
 

carboxihemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carboxyhémoglobine)

1. compus stabil care se formează în sânge din oxidul de carbon și hemoglobină.
 

cloroză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chlorose)

1. anemie a fetelor tinere, cauzată de scăderea cantității de hemoglobină din sânge.
2. îngălbenire patologică a frunzelor, cauzată de distrugerea clorofilei.
 

globină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. globine)

1. substanță proteică din sânge, bogată în aminoacizi, care împreună cu hemul formează hemoglobina.
 

HEM(O)-, HEMAT(O)-, -emie

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. hém/o/-, hémat/o/-, -hémie, cf. gr. haima, -tos)

1. „sânge, hematii, hemoglobină”.
 

hematie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hématie)

1. element component al sângelui, care conține hemoglobină și care transportă oxigenul și bioxidul de carbon; globulă roșie; eritrocit.