Dictionar

afonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)

1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răgușeală.
 

ataxoparaplegie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ataxoparaplégie)

1. (med.) combinare a ataxiei cu paralizia, ca urmare a leziunii simultane a coloanelor posterioare și laterale ale măduvei spinării.
 

cicloplegie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cycloplégie)

1. (med.) paralizia mușchiului ciliar al ochiului, ducând la pierderea acomodării; paralizie totală a mușchilor ochilor.
 

diplopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diplopie)

1. vedere dublă, cauzată de divergența axei ochilor sau de paralizia mușchilor acestora.
 

egofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. égophonie)

1. voce asemănătoare behăitului caprei, în isterie și în paralizia generală progresivă.
 

neurolimfomatoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. neurolymphomatose)

1. boală rară, prin paralizia extremităților și slăbirea de volum a mușchilor striați.
2. leucoza găinilor.