Dictionar

fonator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. phonateur)

1. care produce sunetele vorbirii.
2. organ (sau aparat, canal) ~ = organ (sau aparat, canal) care produce sunetele vorbirii.
 

afonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)

1. (med.) pierderea vocii rezultată din paralizia, deteriorarea sau inhibarea organelor aparatului fonator; pierdere patologică a vocii.
2. (fig.) răgușeală.
 

africat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affriqué)

1. (consoană) care se pronunță prin închiderea și deschiderea treptată a organului fonator, urmate de o constricție a acestuia.
 

apertură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)

1. deschizătură, orificiu.
2. grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii unui fonem.
3. caracteristică a aparatelor microscopice, fotografice etc. dată de unghiul sub care se vede diametrul primei lentile din punctul de intersecție al axei obiectivului cu planul acestuia.
 

ataxofemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ataxophémie)

1. tulburare în coordonarea musculaturii aparatului fonator.
 

consoană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consonne, lat. consona)

1. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă.
 

constrictiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. constrictif, lat. constrictivus)

1. (consoană) care se pronunță prin îngustarea canalului fonator și prin frecarea aerului de pereții acestuia în tot timpul emisiunii; fricativ, spirant, continuu (2).