OK
X
fonator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. phonateur)
1.
care
produce
sunetele
vorbirii.
2.
organ
(sau
aparat,
canal)
~
=
organ
(sau
aparat,
canal)
care
produce
sunetele
vorbirii.
afonie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. aphonie, cf. gr. aphonia)
1.
(med.)
pierderea
vocii
rezultată
din
paralizia,
deteriorarea
sau
inhibarea
organelor
aparatului
fonator;
pierdere
patologică
a
vocii.
2.
(fig.)
răgușeală.
africat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affriqué)
1.
(consoană)
care
se
pronunță
prin
închiderea
și
deschiderea
treptată
a
organului
fonator,
urmate
de
o
constricție
a
acestuia.
apertură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)
1.
deschizătură,
orificiu.
2.
grad
de
deschidere
a
canalului
fonator
în
timpul
emiterii
unui
fonem.
3.
caracteristică
a
aparatelor
microscopice,
fotografice
etc.
dată
de
unghiul
sub
care
se
vede
diametrul
primei
lentile
din
punctul
de
intersecție
al
axei
obiectivului
cu
planul
acestuia.
ataxofemie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ataxophémie)
1.
tulburare
în
coordonarea
musculaturii
aparatului
fonator.
consoană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. consonne, lat. consona)
1.
sunet
format
în
special
din
zgomote
produse
în
diferite
puncte
ale
canalului
fonator
prin
închiderea
sau
strâmtarea
acestuia;
consonantă.
constrictiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. constrictif, lat. constrictivus)
1.
(consoană)
care
se
pronunță
prin
îngustarea
canalului
fonator
și
prin
frecarea
aerului
de
pereții
acestuia
în
tot
timpul
emisiunii;
fricativ,
spirant,
continuu
(2).