Dictionar

supurativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. suppuratif)

1. (medicament) care facilitează supurația.
 

endoftalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. endophtalmie)

1. (med.) inflamație a țesuturilor interne ale ochiului, cel mai adesea rezultată dintr-o infecție bacteriană; corioretinită supurativă.
 

fistulă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fistule, lat. fistula)

1. canal supurativ accidental în urma închiderii unui abces.
2. canal făcut pe cale chirurgicală, care unește un organ intern cu exteriorul.
3. ulcerație adâncă într-un țesut al organismului.
 

ozenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ozène, gr. ozaina, duhoare)

1. inflamație supurativă fetidă a mucoasei nazale, care duce la atrofierea acesteia și dispariția simțului mirosului.
 

panoftalmie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panophtalmie)

1. inflamație supurativă care cuprinde întregul ochi.
 

peristrumită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. péristrumite)

1. inflamație cu caracter supurativ a țesuturilor din jurul glandei tiroide.
 

piocolpocel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pyocolpocèle)

1. inflamație supurativă a peretelui superior al vaginului.