Dictionar

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.
 

augment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. augment, germ. Augment, lat. augmentum)

1. vocală adăugată, în unele limbi, înaintea unei forme verbale pentru a marca o acțiune trecută.
 

botanolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. botanolithe)

1. (paleont.) plantă, dintr-o epocă geologică trecută, a cărei existență este cunoscută grație resturilor sau amprentelor rămase; plantă fosilă.
 

bretea

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bretelle)

1. (pl.) bandă petrecută peste umăr, care susține pantalonii etc.
 

edict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. edictum, germ. Edikt)

1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească.
 

paleofloră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. paléoflore)

1. flora unei regiuni date pentru o epocă trecută, paleolitic (flora paleolitică); floră fosilă.